Datorita globalizarii si granitelor deschise, dineurile de afaceri, galele si ale evenimente private sau corporate sunt onorate, de multe ori, si de prezenta unor oaspeti internationali.Indiferent de natura evenimentelor, in timpul organizarii acestora este o dovada de eleganta din partea gazdelor sa tina cont de specificul cultural al invitatilor. In cadrul unei nunti, de exemplu, mirii sau reprezentanti din familiile acestora trebuie sa afle daca printre invitatii lor se numara persoane cu un regim culinar aparte si daca, dintr-un motiv sau altul, acestia nu consuma un anumit fel de alimente.
Pe langa vegetarieni, printre invitatii la nunta se pot numara persoane care, din clauze culturale sau religioase, nu pot manca un anumit tip de preparat. Pe langa toate aceste detalii specifice, exista cateva reguli de bune maniere care pot fi diferite de la tara la tara.
In Franta, este considerat o impolitete ca mainile sa nu fie la vedere in timpul mesei, atunci cand cei invitati nu folosesc tacamurile. Acest lucru inseamna ca mainile trebuie sa fie sprijinite pe masa insa niciodata coatele.
In Germania, atunci cand un fel de mancare este insotit de cartofi fierti, copti sau la tava, acestia nu se vor taia folosind cutitul. Acest gest denota neincrederea invitatului in abilitatile gazdei si poate insemna ca acesta se teme ca nu sunt bine preparati. In loc de cutit, cartofii sunt zdrobiti usor cu furculita. De asemenea, dupa un discurs, in mod traditional cel care l-a tinut nu era rasplatit cu apaluze si cu ciocnituri in masa.
In Ungaria, nu este politicos sa ciocnesti o halba sau un pahar cu bere. Acest gest poate fi facut cu orice alta bautura alcoolica insa nu cu bere. Se spune ca in prima jumatate a secolului XIX, austriecii au sarbatorit infranarea revolutiei ungare prin ciocnirea halbelor cu bere, motiv pentru care acest gest nu este privit cu ochi buni.
In Polonia, atunci cand invitatul doreste sa ofere flori gazdelor, nu sunt recomandate crizantemele. De asemenea, ca in cazul Romaniei, florile oferite unei gazde poloneze trebuie sa fie in numar impar.
Daca la o cina in Portugalia nu se gasesc pe masa piper si si sare, solicitarea acestora poate fi considerate o ofensa la adresa gazdei sau a bucatarului.
In Japonia fiecare masa este un adevarat ritual, drept pentru care respectarea regulilor de eticheta este foarte importanta. Betisoarele sunt indispensabile si ca atare, daca nu stiti cum se folosesc, trebuie sa exersati cu atentie acasa.
Acestea nu trebuie incrucisate niciodata, linse sau infipte vertical in bolul cu orez. De asemenea, in mod traditional, lingurile nu sunt folosite. Atunci cand este servita supa, aceasta trebuie sorbita din bolul in care este oferita iar bucatile de carne sau de legume sunt duse la gura cu betisoarele.
In India, mancarea trebuie dusa la gura neaparat cu mana dreapta pentru ca cea stanga este considerata impura. De asemenea, in farfurie nu trebuie sa ramana mancare pentru ca risipa acesteia este considerata o mare ofensa.
In China exista un obicei complet opus, respectiv in farfurie trebuie sa ramana o cantitate mica de mancare pentru a arata simbolic in aceasta maniera ca mancarea oferita de gazda a fost mai mult decat suficienta.
Desigur, astfel de reguli nu sunt intotdeauna posibil de aplicat in orice context insa o reprezentare sau o executare simbolica, desigur adaptata, ii pot face pe oaspetii de alta nationalitate sa se simta ca acasa.