David și Victoria Beckham, Pierce Brosnan și Keely Shaye Smith, Eva Longoria și Tony Parker, Madonna și Guy Ritchie sunt doar câteva dintre celebritățile care au dat tonul pentru moda nunților la castel. Deși, poate că de-ar fi să ne uităm mai atent, probabil că am descoperi că fiecare tânără care a ascultat în copilărie povestea Cenușăresei viseaza o nuntă care seamănă incredibil de mult cu un bal la palat. Astăzi vă propun să aruncăm o privire asupra celei mai spectaculoase nunți la castel din ultimii ani și să pornim la planificarea unei nunți pe măsura acestora, în cea mai recentă locație pentru o nuntă regală din București, Le Château.
Nunta lui Kate Middleton cu Prințul William
Nici măcar prințesa Diana nu a avut la nuntă sa o asemenea acoperire mediatica. Nunta dintre Kate Middleton și moștenitorul tronului Marii Britanii a avut loc în 2011. Ceremonia s-a desfașurat la catedrala Westminster din Londra, în prezența a 1900 de invitați, printre care 50 de capete încoronate, și a altor 2 miliarde de telespectatori care au stat lipiți de televizoare urmărind desfășurarea acestui basm modern. Recepția de la Buckingham Palace, găzduită de regina-mamă, a inclus 600 dintre cele mai importante nume ale lumii, atât din familia regală cât și de la Hollywood sau din lumea afacerilor, dar și câteva persoane fără adăpost și soldați răniți în Afghanistan și Irak, invitați speciali ai mirilor.
Fiecare detaliu al nunții, începând cu invitațiile scrise manual și suflate cu aur și până la tortul realizat dupa o reteță secretă, special concepută pentru Casa Regala, a fost pus la punct cu o rigoare demnă de armata britanică dar și cu eleganța desavarșită a unei monarhii.
Nunta Prințesei Madeleine a Suediei cu Christopher O’Neill
în urmă cu un an a avut loc o altă nuntă de basm, de această dată mult mai puțin mediatizată, probabil din pricina popularității reduse a prințesei-mireasă, care a fost considerată, până recent, un fel de oaie neagră, foarte cheltuitoare și prea petrecăreață a familiei regale. Fiica cea mică a regelui Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei s-a casatorit cu iubitul său, Christopher O’Neill, un tânăr expert financiar din New York. Slujba de cununie, deosebit de elegantă, s-a ținut în capela palatului regal iar apoi, mirii au facut turul orașului Stockholm în caleașcă, salutând mulțimea. Prințesa Madeleine a facut senzație într-o rochie Valentino Haute Couture, despre care s-a scris ca ar fi fost mai frumoasă decât cea a ducesei de Cambridge, accesorizată cu o tiara, voal din dantelă Chantilly și o trenă lungă de 4 metri.
Banchetul a avut loc la castelul Drottningholm, unde s-a născut prințesa Madeleine. Pentru a ajunge la petrecere, invitații s-au urcat la bordul unui vapor pregătit special pentru evenimentul de pe insula Riddarholmen.
Nunta nu a fost lipsită de prezența mai multor reprezentanți ai caselor regale din întreaga lume, deși cuplul a anunțat ca la petrecere sunt invitați doar prieteni apropiați. Printre aceștia s-au numărat principesa Charlene de Monaco, prințesa Mette-Marit a Norvegiei, contesa Sophie de Wessex, alături de prințul Edward al Marii Britanii și prințesa Takamado a Japoniei.
Nunta Prințului Albert de Monaco cu Charlene Wittstock
4300 de invitați au luat parte la ceremonia de căsatorie a prințului Albert de Monaco și a alesei sale, fostă înotătoare Charlene Wittstock. Slujba s-a ținut în Curtea de Onoare a Palatului Princiar din Monaco și a fost oficiată în franceză și afrikaans, mireasa fiind originară din Africa de Sud.
Charlene a purtat o superbă rochie din mătase, brodată cu fir de platină și decorată cu cristale Swarovski și lacrimi de sidef, semnată Giorgio Armani, cu o trenă de 20 m. Totuși, frumusețea și eleganța miresei au fost umbrite de lacrimile din ochii ei, pe seama cărora presa a speculat mult. S-a scris atunci ca mireasa ar fi încercat sa fugă cu numai câteva ore înainte de nuntă pe motiv că ar fi aflat de un al treilea copil nelegitim al soțului său. Doi ani mai târziu Charlene a dezmințit zvonurile într-un interviu în care a povestit despre emoțiile date de amploarea nunții sale și de importanța momentului pe care îl trăia.
Petrecerea nunții a avut loc la Opera Garnier și pe terasele Cazinoului din Monte Carlo. Mirii au dansat pe Celebration, o melodie compusă special pentru ei de către Paul McCartney, iar invitații, printre care 32 de sefi de stat, s-au putut delecta cu preparatele gătite de bucătar Alain Ducasse, care a fost distins cu nu mai puțin de 19 stele Michellin. La miezul nopții au fost lansate 4.000 de tone de artificii.
Fastul și strălucirea unei asemenea nunți este acum accesibilă și pentru fiecare dintre voi. Din primăvara anului 2015 Le Château, un complex exclusivist dedicat evenimentelor de gală, își deschide porțile în centrul Bucureștiului. Vă așteptăm să organizăm în această locație de vis nunți de poveste, care să se ridice la înalțimea celor mai înalte standarde impuse de prinții și prințesele contemporane.
Echipa Le Château
0725 333 333
0731 23 00 00
0721 222 122
laura@le-chateau.ro